Domnule profesor, dacă tăceaţi, filosof rămâneaţi! Anii petrecuți în politică au trecut degeaba pentru dumneavoastră dacă încă nu ați realizat că omenii s-au săturat de vorbe goale, de scandaluri fără substanţă şi de încercări de manipulare ieftină. Faptul că ați recurs la amenințări și atacuri la persoană vă dezonorează și arată cât de josnic este nivelul la care PSD știe să facă politică.

Nu mică mi-a fost mirarea să citesc zilele trecute un editorial scris într-o manieră abjectă, semnat de senatorul Liviu Marian Pop, în care viața mea personală a devenit subiect de presă. Înțeleg că reacțiile mele publice, în care am analizat politicile de guvernare ale PSD și am prezentat cetățenilor adevărul din spatele unui program politic ce duce România în prăpastie, le-a tulburat mintea, și cu stomacul întors pe dos PSD-iștii au simțit nevoia să dea o replică plină de ură. Poți să minți câțiva oameni multă vreme, poți minți un timp pe toată lumea, dar nu vei putea minți pe toată lumea la nesfârșit. Acesta este adevărul care le dă coșmaruri liderilor din Partidul Social Democrat. Ştiu și ei că România se trezește, fiind cu toții deciși să nu-i mai lăsăm pe hoți să decidă pentru viitorul nostru. Îi asigur pe cei din PSD că încercările lor de intimidare nu mă sperie, eu continuând să lupt cu aceeași fermitate pentru cinste și corectitudine, alături de toţi cei care iubesc adevărul şi dreptatea.

Vă compătimesc, domnule profesor Liviu Marian Pop, pentru faptul că dintr-un vector de imagine al PSD Maramureș aţi ajuns o biată slugă cocoșată de ticăloșiile impuse de partid. Mi-aţi fost profesor, mă știţi de mult timp și cunoașteţi faptul că în perioada în care eram director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret am reușit să măresc considerabil veniturile proprii ale instituției cu până la 70%. Totodată aveţi habar că încă de foarte tânăr am desfășurat o activitate comercială, plătind cărți de muncă, taxe sau impozite la stat şi știţi că tot ce am realizat în viață am făcut prin forțele proprii și credință în Dumnezeu.

Pe viitor, îi invit pe colegii dv social-democraţi să dea dovadă de mai multă înțelepciune și să realizeze că nu prin amenințări, atacuri la persoană și scandaluri o sa meargă țara înainte, ci printr-o luptă a ideilor și argumentelor pertinente, ce vor genera soluții bune pentru România.

Domnule profesor Liviu Marian Pop, vă doresc un post binecuvântat!