O şcoală primară din Borşa, unde învaţă aproape 20 de copii, a fost din nou în pericol de a fi închisă. Episodul se repetă la doar câteva luni după ce directorul acesteia a luată măsura abuzivă de a pune lacăt pe poarta unităţii de învăţământ. Demersurile întreprinse de deputatul PMP de Maramureş, Adrian Todoran, au menţinut în viaţă şcoala, părinţii copiilor putând fi siguri că elevii vor urma cursurile în clădirea unde au învăţat până în prezent.

„La începutul anului, în urma sesizărilor venite din partea părinţilor respectivei şcoli, în calitate de deputat de Maramureş, am intervenit la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Discuţiile purtate cu secretarul de stat de specialitate din cadrul Ministerului, precum şi cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş s-au dovedit a fi eficiente. De asemenea, interpelarea adresată ministrului Educaţiei a contribuit la reuşita demersului meu. Reprezentanţii ISJ au înţeles importanţa menţinerii şcolii din Borşa ca unitate de învăţământ primar, evidenţiind faptul că Şcoala Gârlea nu se află în pericol de a fi închisă, ea fiind inclusă în planul de şcolarizare aferent perioadei 2020 – 2021”, afirmă deputatul Adrian Todoran.

Parlamentarul maramureşean spune că a avut parte de o colaborare eficientă cu autorităţile publice implicate în chestiunea de la Borşa. „Apreciez modul în care conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş a înţeles să abordeze problema respectivă, precum şi sprijinul autorităţilor locale din Borşa. Acest fapt ne arată că în astfel de situaţii, când comunitatea are nevoie de decizii înţelepte, trebuie cu toţii să lăsăm la o parte chestiunile politice ce ne-ar putea influenţa şi să fim receptivi faţă de doleanţele oamenilor. Sper că situaţia Şcolii Gârlea este tranşată definitiv, iar pe viitor, ea nu va mai fi o problemă pentru autorităţile statului”, conchide Adrian Todoran, vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară.

În august 2019, o şcoală primară din Borşa, situată pe strada Gârlea s-a închis. Părinţii celor 17 copii care învaţă acolo s-au adresat deputatului Adrian Todoran, solicitându-i sprijinul în demersul acestora de a redeschide unitatea şcolară. În a doua parte a lunii septembrie, elevii s-au reîntors pe băncile Şcolii Gârlea. După câteva luni, la începutul anului 2020, şcoala respectivă a redevenit o problemă, fapt pentru care părinţii elevilor au cerut din nou ca unitatea de învăţământ să nu se închidă, iar în anul şcolar 2020 – 2021, copiii să înveţe tot acolo. Intervenţiile deputatului Adrian Todoran pe lângă autorităţile statului implicate în acest caz au fost decisive, iar şcoala rămâne în viaţă.

Cătălin MAN