Deputatul PMP de Maramureș, Adrian Todoran, este cel mai vehement politician din Maramureș care îi cere demisia lui Liviu Dragnea după condamnarea acestuia la închisoare cu executare. Todoran este virulent pe rețelele de socializare și speră că nu doar parlamentarii opoziției să facă front comun ca Dragnea să plece din fruntea Camerei Deputaților. Deputatul maramureșean speră că azi, la CEX-ul de la ora 16:00 , colegii săi deputați din PSD să aibă măcar o fărâmă de demnitate și să-l dea la o parte pe cel care este rușinea Europei, al treilea om în statul rămân cu două condamnări la activ. „După premierul Dăncilă, rușinea României, Liviu Dragnea este rușinea Europei. Este inadmisibil să reprezinți țara în relațiile cu partenerii externi cu două condamnări, una în buzunarul stâng și alta în buzunarul drept. Practic, Dragnea când vrea să-și scoată batista, scoate o sentință de condamnare ori o înștiințare de urmărire penală sau trimitere în judecată. Poporul român nu merită o asemenea batjocură. E suficient că ne conduc oameni iresponsabili dar să ne hotărască în continuare soarta, politicieni condamnați la închisoare cu executare, este prea mult. Sper ca și deputații din PSD, colegii mei de la Cameră să înțeleagă acest lucru și să înceapă să revină la normalitate.”

Detectivul de Presă ȘOC!