Alegerea unui preşedinte de dreapta, la o diferenţă atât de categorică, arată faptul că românii s-au săturat de guvernarea PSD. La fel cum s-a întâmplat şi la scrutinul din primăvară, când social-democraţii au primit o severă şi usturătoare înfrângere, alegerile prezidenţiale denotă o mai mare responsabilitate faţă de vot. Prezenţa masivă la urne este în primul rând o victorie a simţului civic. Implicarea decisivă a alegătorilor în procesul desemnării şefului statului nu poate fi pusă la îndoială, fiind elementul care a generat acest rezultat.

Cu forţa a milioane de voturi în spate, şeful statului are o mare răspundere. Mai mare ca niciodată. Criza politică a momentului trebuie depăşită, iar preşedintele are toate pârghiile la îndemână să o facă. Trebuie doar să se folosească de ele. În caz contrar, riscăm o acutizare a disensiunilor politice actuale, iar alegerile anticipate nu sunt o soluţie. Nici măcar de avarie. Ele vor menţine instabilitatea, ba chiar o vor adânci. România nu are nevoie să stea pe nisipuri mişcătoare. Trebuie să clădim sistematic, coerent, pe fundaţii solide. Generaţia noastră are această obligaţie. A depăşirii unei situaţii de incertitudini şi nerealizări, ce se perpetuează de 30 de ani încoace. Acum, cu votul de încredere acordat masiv de electorat, îndatorirea noastră e cu atât mai însemnată.

Sper ca preşedintele Iohannis să nu se lase manipulat de ambiţiile electorale ale celor care îi cer alegeri anticipate. Pentru că românii îşi doresc un preşedinte al echilibrului, al stabilităţii politice şi economice. Iar Klaus Iohannis trebuie să garanteze acest lucru, nu să alimenteze suspiciunea că face diverse jocuri politice pentru a sprijini interesele unora sau altora. Pentru că doar aceia care pun mai presus priorităţile lor faţă de interesul superior al naţiei pot pretinde acum alegeri anticipate. Îmi doresc şi cred că putem fi responsabili din acest punct de vedere.